Am asteptat in vama md-ro aproape doua ore (ca in “vremurile bune”) fara sa ne ia nimeni in seama.
Desi la inceput era liber, intre timp s-a format o coada destul de lunga si totusi nu se intampla nimic. Nici tipenie de detinator de epoleti pe acolo. Cand am ajuns intr-un sfarsit la control, am vazut ce ii tinea ocupati pe vigilentii aparatori ai frontierelor (UE!).

Daca era WoW sau ceva de genul, de la care chiar nu s-ar fi putut rupe pentru a-si exercita obligatiile in timpul programului, as fi inteles. Dar asa, solitaire? Rusinica! :)

Centrul Chisinaului, o straduta mai laturalnica, unde nu exista trotuare. Eu si colegele mele mergem sa luam masa. Una dintre ele este insarcinata, deci nu ne grabim. De dupa colt apare o masina alba. Are suficient loc sa treaca, ne ferim mai spre margine, totusi. Cand ajunge in dreptul nostru, baga viteza si isi face vant spre noi, fara nici cea mai mica intentie de a opri sau de a schimba directia. Sarim care incotro in ultimul moment, speriate. A fost cat pe ce… Valentina e cea mai speriata, mai ales pentru copil. Raikkonen-ul autohton incetineste cat sa ii putem contempla ranjetul satisfacut si demareaza in tromba. Mda, good job, retardatule! Ma uit dupa el si constat ca are placute de inmatriculare speciale, cu seria Ministerului de Interne.

Multumim ministrului brand-new al internelor pentru initiativa de a interzice geamurile fumurii, astfel putem sa-i vedem la fata pe agresorii rutieri cei mai prolifici si lipsiti de scrupule - politistii. Poate se gandeste si sa mai trieze personalul, in urma unor examene psihiatrice, eventual.

Intre timp, aveti grija in preajma maniacului cu numarul MAI 9121. Si nu numai.

Am fost azi la interviu pentru un job si sunt profund impresionata. Parca incepea bine: oameni draguti, job ok, conditii de munca acceptabile. Le-a placut CV-ul meu si interviul, “m-ar lua de maine”. Dar cand am auzit ce salariu ofera, am izbucnit in ras :) De fapt, doar in sinea mea radeam isteric (sunt politicoasa), insa tot nu mi-am putut stapani un zambet dezamagit. Cand le-am spus ce salariu am in prezent, s-au schimbat la fata si le-a pierit entuziasmul.

I-am povestit unui prieten, cititor fidel al blogului meu, iar el m-a intrebat in gluma daca m-am prezentat decoltata la interviu si mi-a sugerat sa incerc si cu decolteu, ca sa vad diferenta. Mda, zic, dupa filozofia asta, trebuie sa merg la interviu la ei de (cel putin) 5 ori si (cel putin) topless, ca sa se ajunga la un salariu decent :)

Serios acum, ce salarii sunt astea? Nu-mi doream jobul acela (era un fel de cercetare de piata, pot zice), dar e culmea: post de manager intr-o companie care se respecta (credeam eu) si zau daca n-as muri de foame cu asa salariu. In plus, pentru acea remunerare fabuloasa ar fi trebuit sa lucrez si sambetele.

Nu incetez sa ma mir cum reusesc oamenii sa supravietuiasca in tara asta. Cum supravietuiti?

Ma indeamna Tudor sa-mi scriu oful, iar el se ofera sa contacteze politicianul vizat ca sa afle raspunsul.

Ei bine, consider ca politicienii nostri nu ma pot ajuta cu ofurile mele :)

Nu am pentru ei intrebari filozofice sau existentiale. Si nu are rost sa le cer socoteala pentru anumite actiuni ale lor, care ma afecteaza direct sau indirect. Un politician bun va avea intotdeauna la indemana raspunsul “corect”, deci inutil. Iar un politician prost de regula nu conteaza.

Daca insista, totusi, parca l-as intreba ceva pe primarul meu preferat :) Deci fac si eu un exercitiu, intrebarea e pentru Dorin Chirtoaca:

In Chisinau nu se mai poate circula nici cu masina, nici cu transportul public si situatia doar se agraveaza. Nu intreb despre calitatea drumurilor, locuri de parcare etc. Altceva ma intereseaza. De ceva timp ma bate gandul sa-mi iau bicicleta, dar sa ies cu ea in jungla de acolo ar fi foarte aproape de sinucidere. Vreau sa stiu daca sunt prevazute in vreun plan urbanistic al capitalei piste pentru biciclisti (dar nu niste linii trasate pe asfalt, ci chiar bine gandite si functionale, am vazut ca se poate!) si daca se va intampla sa fie realizate inainte de a face eu reumatism si artroza. Multumesc.

E abia aprilie, dar atat de cald mi-a fost ieri, ca am zis: gata! renunt la hainele de primavara si trec la cele de primavara-vara, iar intr-o luna or so, la cele de vara (don’t ask :) ).

Pe scurt, azi sunt usoara (la propriu, relax) si eliberata :) In plus, nu m-am simtit prea bine lately, deci nu eram cine stie ce priveliste de admirat. Am decis ca asa nu se mai poate! :)

Pacat ca nu puteti vedea, dar i feel so pretty :P Si efectele nu intarzie sa apara :) Nu asta era intentia, dar se pare ca barbatii sunt hamesiti dupa hibernare si parca m-ar manca azi cu ochii, hormonii sunt in floare.

Stiu bine ca o sa imi placa doar pentru putin timp, caci imediat vin zilele cu 40 de grade la umbra si cu aparate de aer conditionat impotente. Dar acum ma simt bine si - weird enough - parca am si chef de munca :) Deci back to work, ceea ce va doresc si voua ;)

De parca n-ar fi suficient ca te simti naspa pentru ca esti bolnav, ca ai de-a face cu o incompetenta crasa uneori, ca mult-trambitata polita de asigurare este la fel de utila ca un ambalaj de bomboana, sistemul nostru de “sanatate” iti ofera drept bonus si posibilitatea unica de a interactiona cu zecile de pacienti de la usa doctorului.

Am renuntat sa mai trec pe la medicul de familie, pentru ca ar insemna sa pierd o zi in plus. Prefer sa merg direct la medicul de care am nevoie si sa platesc pentru consultatie, fara “indreptarea” care mi-ar asigura vizita gratuita. Dar nici asta nu e deloc simplu. Imi fac programare, bineinteles, insa are liber doar peste 10 zile, deci trebuie sa astept.

In ziua cu pricina, ajung cu cateva minute inainte de ora stabilita, in pauza mea de masa, cu gandul ca nu poate dura mai mult de o ora, maxim 2, inclusiv drumul. Toate scaunele sunt ocupate, raman in picioare si astept, cu ochii pe ceas. O batranica de alaturi ma ia la intrebari. Vrea sa stie la ce medic merg. Ii spun. “O sa fii dupa omul de acolo”, ma anunta ea, aratandu-mi cu degetul pe cineva. “Nu, zic, am programare la 13:00, intru acum.” Ea: “Cum sa intri acum? Aici ii jivaia ochered’!” “Multumesc, dar eu intru la ora unu”, raspund. “Ce, crezi ca programarea ta inseamna ceva?” se rasteste ea la mine. Imediat mai rasar niste voci: cine ma cred? nu vad cata lume asteapta? ei au ajuns primii, programarile sunt doar niste fituici, sunt o nerusinata, nu am pic de respect pentru oamenii batrani…

Si nu se mai opreau. Mi-am dat seama ca nu are nici un rost sa le raspund, i-am lasat sa strige, fara sa mai reactionez. La un moment dat, se deschide usa, iese doamna doctor si intreaba: “Cine face galagie aici?” Noii mei “prieteni”sar: “Uitati-va la dansa (la mine, adica) cum se baga in fata! Noi asteptam de dimineata, iar ea cica are programare!”

“La ce ora aveti?” ma intreaba ea. Ii arat “docomentul”. “Bine”, zice. “Vor intra mai intai cei care sunt la a doua vizita, ei n-au nevoie de programare. Cati sunteti?” Ridica mana 5 persoane. “Nu va dura mult, va primesc dupa”, ma asigura ea si intra.

Am avut ceva de asteptat, totusi. Nu mai pomenesc privirile rautacioase si remarcile la adresa mea pe care a trebuit sa le suport intre timp. La 14:30 iese al cincilea pacient si eu ma pregatesc sa intru. Batranica reuseste sa se strecoare inainte si sa ii zica: “Doamna B., noi suntem oameni batrani, poate ne primiti intai pe noi? Ea e tanara, poate sa mai astepte.” Va jur ca batranica era rumena si vioaie. Dupa cum arata, zic ca se simtea mult mai bine decat mine. Doamna B. cedeaza, insa, si ma roaga sa mai astept. Toti cei ramasi erau batrani, 7 persoane. Unii ajunsesera acolo cu mult dupa ora la care aveam eu programare. Enervata si dezamagita, m-am lasat pagubasa si am plecat, sub privirile triumfatoare ale pacientilor ramasi.

Inteleg ca pentru pensionarii care s-au trezit cu atat de mult timp liber la dispozitie si cu atat de putine solutii pentru omorarea lui, plimbarile cu troleul si “excursiile” la policlinica sunt in topul preferintelor, fiind gratuite. Dar eu nu pot sa stau si sa astept dupa ei toata ziua! Si din cauza ca rabdarea nu este cea mai mare calitate a mea, dar si pentru ca sunt o persoana ocupata, nu-mi permit luxul de a sta pe sub usi ore intregi. Mai ales cand am programare la o anumita ora. Ce naiba, trebuie sa ies la pensie ca sa am voie sa intru la medic?

Faceti miscare, mancati sanatos, wear sunscreen etc., orice, numai sa nu va imbolnaviti. Mai ales in MD.

———————————-

Jivaia ochered’ (rus.) - mot-a-mot ar fi “rand viu”, dar e cu sensul de “sir, rand, coada”, unde primul venit e primul servit.

Sunt atatea lucruri pe care le poti face pe intuneric intr-o sambata seara… Ok, in timp ce va ganditi la “prostii”, iar eu ma abtin (nu prea suport baietii zilele astea, cred ca va amintiti de ce), va spun ce voi face eu sambata, intre 20:00 si 21:00, cu luminile stinse.

Multi dintre cei care au primit leapsa cu “stinge lumina, salveaza planeta” au tratat subiectul cu scepticism si, intr-un fel, ii inteleg. Daca nu stiti despre ce e vorba, va zic pe scurt: suntem incurajati ca maine, timp de o ora, sa stingem toate luminile, pentru a economisi energie si a arata ca ne pasa de viitorul planetei.

Nu stiu de ce ne-am obisnuit ca atunci cand se pomeneste despre incalzirea globala, probleme de mediu, poluare, sa strambam din nas, sa dam din mana a paguba, sa schimbam postul si sa ne continuam viata linistiti.

Dar actiunile menite sa salveze planeta (sau cel putin sa ne responsabilizeze, incetinind procesul de degradare) nu trebuie sa fie neaparat plictisitoare, geeky, ciudate sau greu de realizat. Dimpotriva, pe langa faptul ca sunt utile, pot fi chiar distractive.

Mie imi da multe idei povestea asta. De aceea, sambata seara voi stinge toate luminile, televizorul, calculatorul etc. si voi da o petrecere in pijamale :) Vom aprinde lumanari si ne vom inarma cu jocuri, gustari, putin vin si chef de distractie. Prietenele mele sunt incantate de idee. Si pentru ca vor fi toate aici, vom economisi energia in toate cele 8 apartamente. In plus, daca ne place (si sunt convinsa ca asa va fi), vom face o traditie din asta.

Stiu ca nu e mult, si probabil acea ora (sau cateva ore) in care ne privam de roadele civilizatiei va fi doar o picatura intr-un ocean de irosire a resurselor, dar nu se reduce totul la cifre seci, important e ca oamenii sa afle despre asta, sa ii puna pe ganduri, sa realizeze ca pot face mai mult si pot consuma mai putin, pentru binele nostru, al tuturor.

Ati putea face si voi ceva. Nu e greu, nu? Si mai terminati cu “nu fac asta, pentru ca nu pot trai fara televizor/e o prostie/suntem prea putini pentru asta/cei de la guvernare vor sta cu lumina aprinsa” si altele de acelasi gen. Come on! Nu sunteti legume alimentate de la priza, fara discernamant si constiinta. Cel putin asa sper.

Unplug!

(Leapsa continua cu Artur, Vitalie, Oleg si Tudor.)

Stiti raspunsul acela standard la intrebarea despre motivul ruperii unei relatii: “Am discutat si am decis ca asa e mai bine pentru amandoi…”?

Bullshit! That never happens. Poate doar daca e vorba despre niste roboti. Sau daca a fost doar sex, ceea ce e ok, dar atunci nu mai ai nevoie de scuze stupide…

In cazul oamenilor care, hm, au sentimente, e o decizie unilaterala, fara drept de apel. Si chiar daca se ajunge la discutia aia, e pura formalitate, cu final previzibil, caci unul dintre cei doi stie ce urmeaza. Cel care realizeaza la un moment dat ca nu mai poate, ca vrea libertate, ca nu (mai) iubeste, ca se poate si mai bine sau orice alta revelatie inaltatoare, you name it. Unica optiune a celuilalt e sa accepte (a se citi: sa sufere ca un caine batut cu cruzime de stapanul alcoolic cu tulburari de comportament).

Urasc sa ma regasesc in postura “celuilalt”. Ca in acest moment. Si ar fi frumos sa pot spune ca nu-mi pasa, ca el are de pierdut, ca nici n-a fost asa de bine, ca are balta peste si alte tampenii mai mult sau mai putin feministe.

Dar a fost foarte bine si imi pasa prea mult, pentru a fi in stare sa joc teatru, sa pozez in femeia puternica si de neclintit.

I’m screwed up.

In Moldova ti se cere, de regula, sau ID de Yahoo! Messenger, sau numar ICQ. Nu vi se pare un indiciu relevant referitor la personalitatea si preferintele culturale (si poate chiar politice) ale solicitantului?

Da, stiu ca unele persoane utilizeaza atat ICQ, cat si Y!mess (si nu numai, poate chiar aplicatii care integreaza toate IM-urile posibile), dar tot unul are prioritate, iar lista de contacte este mai impunatoare.

Animale sociale fiind, alegerile noastre depind in mare masura de anturaj, de preferintele deja formate ale celor apropiati. Daca toata familia mea si majoritatea prietenilor sunt abonati Orange, nu voi fi dispusa sa imi iau Moldcell, pentru ca vreau sa fac parte din aceeasi retea. Mai nou, daca toti prietenii mei sunt pe Facebook, n-am ce cauta pe Myspace, de exemplu…

Si in cazul acesta ecuatia e simpla (desi marja de eroare ar putea fi destul de mare): cei care isi petrec timpul in compania rusilor, prefera site-urile rusesti si au prieteni in Rusia, folosesc ICQ (utilizat masiv in .ru), iar cei care se simt mai apropiati de Romania, deci comunica in special cu oameni de acolo sau cu persoane care au aceleasi preferinte, vor face shimb de Yahoo ID (Y!Messenger fiind IM client-ul “oficial” al .ro).

Probabil cosmopolitii aleg GTalk :)

Nu-mi amintesc cand s-a intamplat ultima data sa fiu intrebata ceva pe strada de catre necunoscuti. Si nu ma refer neaparat la fraze de agatat, ci sa ma intrebe cat e ora sau sa mi se ceara indicatii pentru a ajunge undeva in oras, de exemplu. Dar zilele astea am primit intrebari, una mai ciudata decat alta.

Ieri ma intorceam acasa cu un buchet de flori in mana. In maxi, un tip care statea in spate, se ridica de la locul lui, se apropie de mine (eu eram pe primul scaun din fata) si ma intreaba ruseste: “Puteti sa-mi spuneti cat costa florile?” “Nu, zic, imi pare rau, nu stiu”. Si chiar nu stiam, caci le primisem si n-am mai cumparat de mult. “Cum adica nu stiti?” zice el hlizindu-se. “Fa un efort si o sa intelegi”, ii raspund. Ii dispare zambetul, zice “scuze” si se intoarce in spate.

Azi mergeam pe strada si ma ajunge din urma un tip dragut, la vreo 20 de ani, cu o servieta mai mare decat el. “Domnisoara, spuneti-mi, va rog, sunteti Gemeni?” “Poftim?” ii raspund cu o intrebare, nu pentru ca n-as fi inteles, ci pentru ca nu puteam sa cred ca ma intreaba asta. “Sunteti nascuta in zodia Gemenilor?”, incearca el sa ma lamureasca. “Da”, zic si il intreb la randul meu: “De ce?” Ma gandeam ca o sa-mi propuna sa cumpar ceva (un parfum compatibil cu personalitatea gemenilor, de exemplu :) ), nici nu stiam la ce sa ma astept, inainte ca raspunsul lui sa ma bage si mai mult in ceata. “Eram curios”, imi raspunde astrologul indiscret, imi multumeste zambind si pleaca.

Ce-a fost asta? :)

A inceput inca de aseara. Taximetristul, vanzatorul de fructe de la colt si vecinul care fuma chiar langa usa (fapt care nu ma bucura deloc, ca sa zic asa…) s-au grabit sa-mi ureze zambind larg cordialul “Cu sarbatoarea!”

“Ce-i cu ea?”, le-am raspuns invariabil si i-am lasat sa se balbaie.

Oare de cati ani de tratament este nevoie ca sa scapam de calcul asta iritant? Pentru cei care au avut norocul sa se nasca in afara spatiului (ex-)sovietic, implicit rusificat, trebuie sa explic ca urarea lor reprezinta traducerea mot-a-mot a unei expresii din rusa - “s prazdnikom”, cu sensul de “La multi ani!”, “Felicitari!’ etc. Din aceeasi serie, moldovenii isi mai ureaza: “Cu primavara!”, “Cu ziua de nastere!”, “Cu Anul Nou!”, “Cu 8 martie!”, “Cu independenta!”, culmea fiind “Cu limba!”, de Ziua Limbii Romane… Funny si nu prea. Imi zgaraie timpanele formularile astea.

Azi dimineata - aceleasi interjectii. Chiar si animatorii de la radio pacatuiesc in felul acesta… Pana am ajuns la serviciu, numai de sarbatori n-aveam chef. Dar acolo, eu si cele cateva colege ale mele (suntem intr-o minoritate ingrijoratoare fata de numarul de masculi in companie) eram asteptate cu flori, baloane si ciocolata :) Si cum poti refuza asa ceva? :) In plus, pentru ca avem “trubadurul” nostru de birou, ne-au fost dedicate si versuri, care ar fi facut deliciul unor militanti anti-8-martie ;)

Pana la urma, tot baietii s-au distrat cel mai bine, cand au realizat ca baloanele sunt umplute cu heliu si au inceput sa vorbeasca si sa cante ca in reclama aia la bere :) Sfatul meu: nu incercati asta in prezenta fetelor pe care vreti sa le impresionati :))

Cand trebuie sa ajung din punctul A in punctul B si singura optiune este transportul public, regret enorm ca inca nu a fost inventata teleportarea. Imaginati-va, doar te gandesti unde vrei sa fii (bine, poate mai apesi un buton, iti lasi amprentele pe un touchscreen sau dai o comanda vocala :) ) si intr-o fractiune de secunda te trezesti in locul dorit! Da, as prefera sa fiu dezintegrata pana la atomi si apoi “reasamblata” in punctul de destinatie, decat sa-i mai suport pe astia.

Am fost mai mult pe drumuri zilele trecute (sigur, stiu ca you missed me :P) si concluzia este ca soferii, atat cei din MD, cat si cei din RO, fie ca “piloteaza” maxi-taxi-uri orin oras, fie autocare de cursa lunga, indiferent daca te delecteaza cu compania lor pe parcursul a 5 sau 500 de km, parca sunt facuti de-o mama. Sau parca au mers la aceeasi scoala, unde au invatat ceva de genul:

“1. Masina este domeniul tau. Tu o conduci, deci tu esti seful. Toate drepturile sunt ale tale, ceilalti (la care ne vom referi in continuare drept ‘calatori’ sau ‘pasageri’) au obligatia sa plateasca si dreptul sa… taca.

2. In timpul calatoriei este esential sa te simti bine. Fa atmosfera, simte-te ca acasa, pune ceva muzica. Sunt recomandate manelele, dar poti alege si altceva (desi nu vedem de ce…), important e sa fie la volum maxim si sa simti masina vibrand. Calatorii se arata deranjati? Pai asta e problema lor, nu?

3. Daca se intampla sa-i tai cuiva calea si respectivul nu pare prea fericit, claxoneaza-l si injura-l in gura mare, iar daca nici atunci nu se linisteste, esti liber sa cobori si sa-l iei putin de guler. Functioneaza garantat. In plus, spectatorii vor fi impresionati.

4. Indiferent de conditiile climaterice, nu esti deloc obligat sa faci dus mai frecvent decat o data pe saptamana. Poate vei observa la un moment dat ca locurile din fata sunt libere, iar in spate pasagerii stau cate trei pe un scaun. Dar cine poate sti ce e in capul lor? Nu le da atentie si vezi-ti de drum.

5. Daca e ziua de nastere a colegului tau (soferul care trebuie sa te inlocuiasca in 4 ore bla-bla) nimic nu va poate opri sa sarbatoriti chiar in drum. Sigur ai invatat deja sa tii volanul cu o singura mana. In cealalta vine foarte bine paharul, iar in pauze o poti lasa sa se odihneasca pe genunchiul amicei blonde asezate intre voi doi. Doar cand pasagerii au obosit sa va mai roage, incep sa dea semne de disperare si par in stare de lucruri nesabuite, trimite-i pe petrecareti sa continue cheful in spate fara tine. Lasa ca vine si ziua ta.

6. Cand ajungi la restaurantul tau preferat de pe traseu, anunta o pauza de 10 minute si mergi la masa. Mananca pe indelete si fara graba, socializeaza cu chelneritele. Rasteste-te la pasagerii care vin sa te caute peste 2 ore.

7. Daca urca in masina o calugarita (sau, in caz ca esti norocos, chiar un preot), butoneaza fervent pana gasesti primul post de radio religios. In timp ce asculti cu evlavie emisiuni bisericoase, poti continua sa fumezi in draci.

8. Apropo de fumat. Nu lasa detaliile minore (cum ar fi masina plina cu oameni, inclusiv copii, protestele calatorilor sau aluziile la fumatul pasiv care ucide) sa iti afecteze obiceiurile. Retine: muncesti in transport, nu la ocrotirea sanatatii. Bine, poti sa faci un compromis si sa deschizi geamul, pretinzand ca fumul ajunge afara, dar pasagerii se vor plange ca ii sufla, deci mai bine nici nu incerca sa le faci pe plac.

9. Daca se intampla sa intalnesti un amic, pentru ca drumul sa nu mai para atat de lung, depanati amintiri si impartasiti-va ultimele experiente (chiar si cele mai intime), faceti glume deocheate. Nu va sfiiti sa comentati si prezentele feminine din masina. Ar trebui sa se simta flatate.

10. Cand unul dintre pasageri decide sa renunte la dreptul sau din punctul 1, poti sa-l bruschezi, sa-l injuri si sa-l ameninti ca va face restul drumului pe jos. Daca nu pare impresionat, pune in aplicare amenintarea. Bineinteles, a platit si avea bilet, dar calmul tau si buna desfasurare a ‘misiunii’ sunt mult mai importante, chiar nepretuite.”

Soferi din toate tarile, simtiti-va!

P.S. Am scris aceasta insemnare in drum de la Bucuresti spre Targu-Mures, intr-un microbuz condus de un sofer care respecta cu strictete cel putin jumatate din prevederile de mai sus si care mi-a reamintit de celelalte experiente traumatizante similare…

Nu ca as fi avut vreo indoiala.

Dar pentru toti scepticii/habarnistii (si -ele) out there: ei bine, un (savant) italian curios a experimentat, studiat, explorat - banuiesc ca n-a fost usor, dar trebuia s-o faca cineva :) - si intr-un final glorios a demonstrat ca punctul G nu e un rod al imaginatiei (si ca nu exista doar in cuvantul “shopping“, cum glumiti unii).

Eu ma declar multumita de concluzia cercetarii: exista, dar nu in dotarile standard :), adica unele femei pur si simplu nu il au. Ceea ce nu inseamna ca trebuie negata existenta lui in general. Si nici ca cele mai norocoase dintre noi se vor limita la “valorificarea” acestuia, neglijand orice altceva, cum presupune doamna psiholog din stirea de mai sus.

Poate fi placut sexul si in lipsa punctului-minune? Categoric. Imaginatie si curaj sa aveti.

Doamnelor, felicitari! Domnilor, spor :D

A fost de ajuns sa lipsesc cateva zile, pentru ca atunci cand am revenit la munca sa ma trezesc ca am sef nou. Chiar mai rau - sefa. Bine, la noi in firma te poti considera norocos daca atunci cand revii din concediu esti in acelasi departament, deci se poate si mai grav. Dar, desi m-am intors in forma si cu chef de munca, vestea m-a demoralizat.

Nu e vorba ca as fi inflexibila sau ca nu mi-ar placea schimbarile. Inteleg si ca e un domeniu in care adaptabilitatea si viteza de reactie conteaza. Dar parca sunt prea frecvente schimbarile astea. La inceput le luam drept provocari interesante si ma tineau in priza, acum au devenit o corvoada. Suntem nevoiti sa invatam din mers si abia reusim sa ne intram in mana, ca iar se intoarce tot cu fundul in sus. In cautarea structurii perfecte, nu se pierd doar detalii si finisaje, ci chiar esenta proceselor.

In curand se fac trei ani de cand lucrez aici. Imi place ceea ce fac (cel mai des), imi plac oamenii cu care lucrez, dar jobul meu cel de toate zilele nu mai e la fel. Si mi se pare tot mai adevarata vorba aia: odata la 3 ani femeia trebuie sa schimbe trei lucruri - frizura, barbatul si jobul. A venit randul jobului, se pare :)

Acum ceva timp ne-am amuzat cu colegii modificand imaginea de alaturi si adaptand-o pentru a se potrivi firmei noastre.
S-a dovedit a fi profetica.

Ce faceti zilele urmatoare?

Pe orice meridian v-ati afla - uf, globalizarea asta - probabil veti sta la coada dupa cadouri si va veti gandi la moduri de a impresiona, pentru ca Sf. Valentin sa nu va gaseasca nepregatiti. Grabiti-va, fabricile chinezesti au muncit non-stop pentru ca indragostitii din toata lumea sa aiba pe ce cheltui banii sa se simta mai iubiti in 14 februarie :)

Poate ca cei care au mai citit cate ceva pe aici se vor mira, dar - desi nu-mi place sa recunosc - sunt si eu o victima a febrei de Ziua Indragostitilor :) Nici eu nu-mi dau seama cum s-a intamplat, dar un lucru este cert, am casa plina de flori-inimioare-fluturasi-lumanari si se anunta un week-end torid ;) Un week-end mai lung, ce-i drept :)

Daca am dezamagit pe cineva, well, sunteti mari, o sa treaca.

Daca v-am facut invidiosi, va pierdeti timpul, mai bine puneti mana si faceti ceva :)

Eu va urez sa va simtiti bine, in cuplu sau singuri, fie ca nu suportati sarbatoarea asta, fie ca va place. Chiar si daca nu va pasa cine-o fi fost Sfantul Valentin sau nu credeti in dragoste.

Ne reintalnim dupa, relaxati si inspirati, sper :)

P.S. “La solicitarile dumneavoastra”, iata si un post scris fara a fi nervoasa, suparata, iritata. E mult mai grav, sunt indragostita :D