Undeva la capatul lumii, Nadia doarme. O trezeste telefonul si nu-si poate imagina cine o fi la o asemenea ora. Chiar si cei de peste ocean stiu care e diferenta de fus orar. Raspunde semi-adormita si nu reuseste sa inteleaga prima data. Roaga sa i se repete. Asculta si inmarmureste. Scapa telefonul din mana si incepe sa tremure. Nu, e imposibil, nu se poate… Gandurile ii ingheata. Peste cateva minute parca isi revine si incepe sa-si adune frenetic lucrurile, sa caute valiza… Trebuie sa ajunga acolo, trebuie sa-l vada, isi va tine promisiunea, va ajunge acasa. Isi aminteste brusc ca nu are pasaport, il va primi doar peste o saptamana. Nu poate pleca acum. Nici maine, nici poimaine, iar apoi ar fi prea tarziu.
Cand ajung nu sunt lasati sa intre si nu li se spune nimic. Pana cand femeia izbucneste: „Sunt mama lui, sunt medic, am lucrat 20 de ani in spitalul asta, am dreptul sa intru!” Tanarul de langa ea incearca sa o calmeze, desi e vizibil indurerat si el. Apare medicul de garda si le explica ca au facut tot ce s-a putut, insa au fost afectate mai multe organe interne si nu a putut fi salvat. Dar ii lasa sa-l vada. Frigul din camera aceea e parca mai patrunzator decat cele -10 grade de afara. Mama il vede si se arunca la pieptul lui plangand in hohote. Intra o femeie in halat alb si le spune, sovaind: „Stiti, aseara, in drum spre spital, parca stia ca nu va ajunge… M-a rugat sa ii transmit lui Valeric sa aiba grija de mama, caci acum ramaneti doar voi doi, asa a spus. Si Nadiei… sa caute in sertarul din stanga.” Cei doi se privesc printre lacrimi. „Dar pe ea cine o anunta?”
„Unde-i idiotul de Mos Craciun?” rasuna o voce tunatoare. „Unde-i idiotul de Mos Craciun? am intrebat!”, repeta vocea si murmurul din sala se stinge. Il observa si incepe sa-si faca drum spre el. Cei din jur vad ca individul e pus pe harta si incearca sa-l opreasca, dar e beat, furios si hotarat sa se razbune pe moscraciunul care a indraznit sa il supere. „Stai putin, hai sa vorbim”, ii zice mosul cand il vede in fata lui. Nu apuca sa mai zica nimic. Un foc de arma rasuna fulgerator, pana sa-si dea cineva seama ce se intampla. O pata visinie incepe sa creasca, stricand iremediabil costumul rosu.
E devreme si inca n-a inceput petrecerea in localul unde se intalnesc de obicei, dar e aglomeratie mare. Sasha ii cauta cu privirea pe prietenii lui care il vor ajuta in seara asta cu cadourile. Il vede pe Sergiu la o masa de la fereastra si se grabeste sa ajunga la el. Este intampinat cu zambete de cei care dau ochii cu el. Sacul de pe umar il cam incomodeaza, dar incearca sa-si faca loc prin multime. „Ce faci, magarule?” aude la un moment dat din spate. Se intoarce si isi da seama ca l-a atins cu sacul pe cel care striga. Isi cere scuze, ii spune ca n-a fost intentionat si isi continua drumul. Suparatul continua sa strige in urma lui, dar nu-i mai da nimeni atentie. Se ridica nervos si pleaca.
„Arati bine, mosule!” isi zice Sasha privindu-se in oglinda, iar barba enorma lipita temeinic nu reuseste sa-i camufleze zambetul molipsitor. Ii lipseste burta pentru a parea un Mos Craciun veritabil, dar asta e, va fi o versiune mai atletica a lui Santa, iar costumul rosu il prinde de minune. Multumit de look, incepe sa bage cutiile ambalate frumos in sacul de doua ori mai mare decat el, dar neincapator. Mica lui afacere a mers foarte bine anul acesta, de aceea a decis impreuna cu prietenii sa le faca o surpriza copiilor de la orfelinatul din apropiere. El a fost votat unanim pentru rolul de Mos Craciun. Zambeste la gandul ca cel mai frumos cadou il pastreaza pentru ea. Deschide sertarul si scoate cutiuta de catifea neagra. E acolo, asteptandu-si cuminte ceasul. „Inca 11 zile”, ii trece prin minte. Nu pot fi impreuna de sarbatori, dar va reveni in tara curand, inainte de Anul Nou pe vechi. Si nu o va mai lasa sa plece. Niciodata.
Pulp Fiction, nu alta …
Vorbeşti cumva despre cazul băiatului împuşcat acum câteva zile în satul nu mai ştiu care? Tragic…
P.S. Inspirată de Memento?
Da, intamplator imi era prieten.
P.S. Nu.
Chiar asa a fost?
… un moment in care ma intreb din nou de ce a fost abolita pedeapsa capitala. Stiu raspunsul. Dar pur si simplu nu il pot digera.
Oricum, conteaza prea putin acum pentru Sasha, pentru Nadia, pentru noi toti. Si poate ca ar fi contat prea putin si inainte, pentru nemernicul care a apasat pe tragaci.
Moartea incearca sa opreasca timpul in loc. Insa Viata are drumul ei si nu se va opri niciodata. Sunt sigur ca nici drumul lui nu se opreste aici – NU ARE CUM!
Fuck, tragic. Filmul e film, dar viata asta… uneori e mai dura ca filmul. Nu in zadar exista ideea ca omul e cel mai rau lucru ce se putea intimpla acestei planete. :(
Interesant, cît de beat trebuia să fie consăteanul şi ce vorbe grele ale lui Santa puteau să-l facă ucigaş? Totuşi supăratul fără cravată mă dezamăgeşte, îl duce şi pe el prea repede gîndul la moarte ca pedeapsă…
Iniţial am crezut că sunt impresii de la un film de Almodovar, totul despre mama mea, acolo tot era inversată cumva ordinea cronologică a evenimentelor.
e bun vinu la maldova?
desi totul a fost altfel, am plins mult cind am citit.
am avut norocul sa am cel mai bun verishor in lume, sasha. miss him