Fail

Tanar, modern si incitant, cu bani de la nemti. Sta doar o saptamana in oras si ma grabesc sa-l vad. E de genul celor care nu se ridica niciodata la nivelul asteptarilor mele, dar carora, desi nu au reusit niciodata sa ma impresioneze, le mai dau, periodic, cate o sansa. Pentru ca e dragut, pare promitator si – mai stii? – poate de data asta va fi diferit. Deci imi zic ca pot sa-mi permit din cand in cand cate o slabiciune si cedez tentatiei….

La prima vedere pare ok. Astept sa faca primul pas. Incepe timid, dar hotarat. Nu dureaza, pe parcurs se pierde. Nu-i mai inteleg intentiile, ce face si ce spune, unde vrea sa ajunga. Stangacia ii tradeaza lipsa de experienta. Si mai grav: nici un pic de imaginatie, banal si limitat. Ghicesc niste urme de idei, dar nu le pune in practica asa cum ar trebui. Incepe ceva si apoi abandoneaza. Ar putea exploata circumstantele atat de frumos, insa nu o face. Se comporta de parca ar controla situatia, dar nu reuseste decat sa para si mai penibil.

Se termina rapid si indecis. Multumit de sine, ma priveste insistent asteptand reactii.

Eu nu obisnuiesc sa aplaud asemenea prestatii. Confuza si dezamagita, plec.

De atatea ori mi-am promis sa nu mai pierd timpul mergand la teatru…

(Pre)Electorale

Mi-am facut astazi datoria de cetatean roman si am votat. Spre deosebire de anii trecuti, de data asta a fost chiar simplu sa ajung in fata urnelor. Fara imbulzeala, fara cozi interminabile in fata ambasadei, fara ore de asteptare in frig – era chiar pustiu la noua sectie consulara din str. Ismail. Dar nu cred ca schimbarea se datoreaza organizarii impecabile a autoritatilor romane, ci se explica prin faptul ca multi dintre cetatenii romani de prin zona sunt domiciliati oficial in Romania, deci nu si-au putut exercita dreptul de vot departe de colegiile lor.

In plus, dupa o campanie nu doar anemica, ci aproape inexistenta, nu m-as mira daca multa lume nici nu a auzit cine candideaza. Cu cateva afise timide in centrul capitalei si cateva aparitii publice in compania lui Chirtoaca nu se face primavara.

Am vazut acum rezultatele exit-poll-ului, nu m-au surprins. Urmeaza sa vedem daca si cum vom fi reprezentati in noul parlament.

*     *     *

Cand m-am intors acasa, ma astepta o surpriza: am gasit in usa cartea lui Rosca, cea verde, despre Filat, „un gangster al tranzitiei care a pradat tara”. Semnata „PPCD contra coruptiei”, de fapt. Din aceeasi serie cu cea galbena, despre Urechean si AMN, evident.

Am vazut recent ca opurile astea se vand in oficiile postale si la chioscuri cu 10 lei. Nu voi comenta continutul lor, le-am parcurs pe diagonala doar pentru a-mi confirma ca aveam dreptate cand scriam ca materialele electorale ale crestin-democratilor sunt cele mai scarboase. Curios este altceva: descrierea CIP a cartii indica numele tipografiei PRAG-3 (intamplator, apartinand mai-marilor partidului) si un tiraj de 1000 exemplare.

Poate ar trebui sa ma simt onorata :) Eu si toti vecinii mei de bloc, care au avut „norocul” sa primeasca gratis cate unul din cele doar 1000 de exemplare. Right… Stiu sigur ca Posta Moldovei nu accepta spre distributie tiraje mai mici de cateva mii. Si presupunand ca nu doar pe mine incearca sa ma convinga sa-i votez, iar in fiecare bloc se difuzeaza cel putin cateva zeci de carti, un calcul simplu arata ca PPCD minte cu nerusinare despre tirajele lor.

Culmea ipocriziei: sa editezi ILEGAL carti care condamna coruptia si ilegalitatile comise de alti politicieni.

*     *     *

Dorin Chirtoaca, care nu are tipografie, se promoveaza prin mijloace neconventionale. Vedeti mai jos un feed amuzant de zilele trecute de pe Facebook:

Film cu vamesi, tuica si nesimtire

Cand am fost intrebata in cat timp voi ajunge de la Chisinau la Iasi, care e la o azvarlitura de bat, practic, am subapreciat in mod clar scrupulozitatea vamesilor romani. Mergeam cu treaba si conduceam o masina a firmei. Aveam toate actele in regula, bagaje nu-mi luasem si, fiind „dotata” cu dubla cetatenie, nu vedeam nici un motiv pentru care ar fi durat mai mult de 10 minute controlul vamal. Dar socoteala de acasa mi-a fost data peste cap de 3 oameni „inarmati” cu camere de filmat.

S-au postat in jurul masinii si au inceput sa filmeze toata procedura. Am fost mirata initial, dar apoi i-am intrebat de ce filmeaza si mi-au zis ca fac un film despre serviciul vamal. Nu aveam nimic impotriva, dar problema e ca, prinsi in lumina reflectoarelor, vamesii si politistii de frontiera au devenit brusc excesiv de constiinciosi. Au inceput sa ma interogheze demonstrativ, sa desurubeze, sa demonteze, sa ma informeze periodic despre verificarile pe care le fac in bazele lor de date…

La inceput chiar ma amuza spectacolul. Trec pe la vama asta cu regularitate, suspecta nu cred ca par, dar uite ca acum m-au luat pe mine drept inamicul public nr. 1 :) Dar nu se mai termina si incepea sa devina de-a dreptul ridicol.

La un moment dat cautau seria sasiului si unul dintre ei s-a bagat sub masina sa verifice. Altul, mai gradat si mai burtos ii inmaneaza in mod solemn o lanterna mica, ca sa-l ajute sa vada mai bine. Cand cameramanul care filma scena si-a schimba pozitia trepiedului, proprietarul lanternei o cere imediat inapoi. „Pai stai, sefu’, ca n-am vazut inca nimic”, zice cel de sub masina. „Lasa, ma, ca eu ti-am dat-o asa, doar pentru camera”, vine autoritar raspunsul.

In punctul culminant al filmului, cum tot nu reuseau sa vada numarul, dar era musai, s-au gandit sa caute ceva degresant, ca sa stearga putin si sa fie vizibil. Ce credeti au gasit „din intamplare” la indemana, potrivit pentru acest scop? Un borcan maaaare de tuica :)) Si pentru ca un bun aparator al hotarelor patriei nu cruta nici macar bunurile proprii daca trebuie sa-si faca datoria, au lustruit maruntaiele masinii cu tuica de prune. Nici nu vreau sa-mi amintesc ce miros s-a raspandit in toata vama, iar masina si acum miroase (mi-am amintit ca si colegii de la Iasi ma priveau ciudat cand am ajuns), dupa metodele neaose aplicate in cogemite vama europeana.

Toata procedura a durat 3 ore. Iar cand cameramanii au decis ca au suficient material brut pentru filmul lor si au inceput sa-si stranga camerele, s-au gandit si vamesii sa-mi intoarca actele si sa isi ceara scuze. Cel delegat de ei a repetat scuzele de vreo 5 ori, dar mie numai de iertare nu-mi ardea atunci. Inghetasem bocna in timp ce ei erau ocupati sa pozeze pentru a arata bine „pe sticla”.

––––––––

Intrebare: Voi cum ati reactiona daca ati fi filmati in timpul programului, v-ati indeplini indatoririle in mod diferit?

Intrebarea nr. 2: Cu cine sa votez duminica viitoare pentru ca pe viitor sa intalnesc peste Prut cat mai putini oameni care se prefac ca lucreaza?

Nu vreau un parlament curat!

Pentru ca nu-mi doresc niciodata lucruri imposibile. Dragilor (Artur, Vitalie, Tudor, Oleg si multi altii), sunt cu adevarat induiosatoare textele voastre, dar nu putem avea un parlament curat din motiv ca NU AVEM CU CINE.

CINE vreti sa intre in parlamentul imaculat din fanteziile voastre? Chiar cunoasteti vreun deputat, candidat curat, care sa va si placa, sa para promitator? Eu nu. Sa vedem ce s-ar putea intampla dupa publicarea listelor cu politicieni murdari:

• a) cei vizati vor ignora acuzatiile/dosarele/rapoartele „societatii civile”. Dar nu ar da bine in ochii alegatorilor, deci improbabil.
• b) vor fi bagati la inaintare tinerei curati, manipulati din umbra de mainile paroase ale politicienilor cu experienta. Nu cred ca va convine.
• c) vor aparea peste noapte partide noi, cu oameni noi, necompromisi, care vor deveni (peste noapte) populari si vor castiga increderea unei mase critice de votanti pentru a rasturna actualul regim. Absurd.
• Eu cred ca e mai plauzibila varianta d) politicienii nostri se vor curati si/sau ii vor arata cu degetul pe cei mai murdari ca ei. La putere ajung cei care manuiesc cu dibacie instrumentele propagandistice din dotare: televiziuni, posturi de radio, publicatii periodice, chiar tipografii! Si care au SIS, politia, justitia in buzunar.

CINE le va face analizele, ca sa ne raporteze daca cei care aspira la un scaun in parlament sunt cu „igiena” la zi? Suna bine gaselnita SOROS-iana, e ambalata frumos – Coalitia pentru un Parlament curat. Doar ca cei care isi asuma misiunea de a judeca pretendentii la legislativ nu sunt in masura sa arunce piatra. Nu uitati ca au mai fost initiative similare, cu aceiasi actori, care au fost compromise prin implicarea politica a participantilor pretins apolitici, prin neseriozitate si ineficienta. S-au irosit bani frumosi ai finantatorilor straini si poftim rezultatul. Nu vad ce va face sa credeti ca de data asta va functiona.

Si, in sfarsit, CINE va vota? Moldovenii se uita la televizor si asculta radiotochka. In timpul campaniilor electorale mai „citesc” fituicile cu caricaturi ale lui Rosca sau pliantele rosiatice ale comunistilor (ca sa le pomenesc doar pe cele mai scarboase) si rad tamp sau injura zgomotos, in dependenta de preferintele politice. Moldovenii nu vor schimbare, nu vor un parlament curat, care, zic ei, nu ar ramane curat prea mult timp – sa ramana mai bine cei care au furat pana acum, decat sa vina altii, si mai flamanzi. Moldovenilor nu le-a ajuns cutitul la os. Ce os, de fapt? Nu avem coloana vertebrala, n-avem sange-n noi, suntem facuti din mamaliga pura, clasica, proverbiala, calitate superioara.

Reveniti la realitate. Un parlament curat ar insemna un parlament pustiu. Gol, desert, vid, cu tribunele sterse de praf, cu marmura lustruita si… fara picior de deputat pe acolo.

Impresii africane

Nu-mi place sa citesc notele de calatorie ale altora, de aceea nu vreau sa va plictisesc nici eu cu ale mele, mai ales ca Egiptul, de unde m-am intors recent, nu mai e o destinatie foarte exotica si a devenit chiar accesibila. V-as impartasi, totusi, cateva observatii si experiente personale traite acolo.

Rusii

Primul lucru care m-a mirat inca inainte de a ajunge la hotel a fost ca majoritatea inscriptiilor, indicatoarelor, firmelor luminoase sunt dublate (sau chiar scrise exclusiv) in rusa. Mai mult, unele erau chiar specific rusesti, de genul „Beryozka” (mesteacanul), desi nici urma de vreo beryozka pe o raza de cateva mii de km, banuiesc. Apoi am constatat ca nici cantitatea de rusi pe metru patrat nu era neglijabila: multi, galagiosi, aciuati strategic in fata barurilor, facand periodic si constant plinul paharelor cu „John Waler” si alte tarii de la all-inclusive. Un anturaj atat de „diferit” ma facea sa ma simt ca acasa, si nu intr-un sens bun. Mai tarziu aveam sa aflu de la ghidul nostru ca rusii au ajutat la construirea digului pe Nil, care a pus capat inundatiilor anuale, iar de atunci sunt rasplatiti cu sejururi in statiunile de pe malul Marii Rosii, astfel explicandu-se invazia slava si, in consecinta, adaptarea pietei la aceasta categorie de clienti.

Piramidele

Desi drumul cu autocarul pana la Cairo e obositor, piramidele merita vazute. Doar pe dinafara, in cazul meu :) Si in piramida lui Keops, si in cea a lui Kefren se poate intra, insa, din pacate, nu am afost avertizati ca nu se recomanda claustrofobicilor. A fost nevoie sa platesc biletul, sa astept la coada si sa ajung chiar la intrare, ca sa realizez ca nu voi rezista daca intru acolo si sa fac cale-ntoarsa. Intrarea e inalta de cel mult 1m, si doar vazandu-i pe cei care ieseau din piramida – grabiti, transpirati si semi-sufocati – aveam impresia ca nu-mi ajunge aer. Cei mai curajosi din grupul nostru au intrat, totusi, apoi ne povesteau ca prima parte au traversat-o aplecati, insa cu cat mai mult se adanceau, cu atat mai spatios devenea tunelul, dar si cu atat mai cald, urat mirositor si irespirabil era aerul. In camera mortuara se afla in permanenta 2 gardieni, care nu-mi explic cum rezista acolo. Dintre celelalte locuri vizitate, cel mai mult mi-a placut templul Karnak, un complex imens, mai exact, unde as fi putut ramane si cateva zile, ca sa vad tot.

Shopping

Auzisem multe despre comertul din tarile de prin zona, dar trebuia sa vad cu ochii mei cum fac se fac cumparaturile acolo. Ei bine, nu am avut mult de asteptat :) Cum magazinele lor sunt amplasate in siruri lungi pe orice straduta, este imposibil sa mergi sau sa te plimbi prin oras, fara a fi abordat de vanzatorii foarte insistenti. Interesant e ca au strategii bine puse la punct pentru a te atrage in magazin, unde – nu-i asa? – nu esti obligat sa cumperi, poti doar sa bei un ceai de carcade, sa-l ajuti sa scrie un sms unui prieten din Romania, sa primesti (gratis) numele tau scris cu hieroglife egiptene pe papirus – orice, numai sa te vada pe terenul lor. Iar acolo sigur te conving sa cumperi ceva, sunt chiar buni. Ma gandesc acum ca ar fi cateva persoane carora le-ar prinde bine un „sales training” in Egipt, inainte de a aborda potentiali clienti ;)

Ei pretind ca au preturi diferite in functie de tara de origine a cumparatorului: mai mari pentru cei din Europa de Vest, mai mici pentru estici. Dar totul se negociaza. Poti cumpara un produs cu un pret infim fata de cel anuntat initial. La inceput ai impresia ca au fost adevarate chilipiruri. Problema e ca, dupa mai multe tranzactii de acest gen, incepi sa te simti pacalit, pentru nu poti sa-ti dai seama care e valoarea reala a produselor si ramai cu impresia ca ar fi acceptat si un pret mult mai mic.

Snorkeling

Pentru o persoana care nu stie sa inoate (si i-i cam frica de apa :P) sa ajunga sa faca snorkeling e o mare realizare :) Intai a trebuit sa invat sa respir exclusiv pe gura prin tubul de plastic, cu masca pe fata. Desi a durat ceva, aveam impresia ca odata ajunsa in apa voi uita tot si nu voi reusi. Dar dupa depasirea pragului psihologic (a se citi: bagarea capului sub apa, ceea ce n-a fost usor), am uitat, pur si simplu, ca e prima data cand fac asta, ca respir printr-un tub si m-am holbat linistita la corali si pesti de toate culorile din apropierea insulei Giftun. A fost extraordinar.

Cand a oprit vaporul in larg, intr-o zona cu recifuri de corali, la o adancime de 20m si toti s-au aruncat in apa, m-am lasat si eu convinsa sa intru (cu vesta de salvare pe mine, bineinteles). Dar la numai cativa metri de barca, m-am panicat rau la gandul ca pamantul e foarte departe de picioarele mele si m-am intors in viteza, multumindu-ma sa urmaresc de la distanta delfinii care au aparut in scurt timp si inotau alaturi de oameni. Poate data viitoare :)

Egiptenii

Sunt prietenosi (si se adreseaza, de regula cu „my friend”), zambesc mult, larg (desi au probleme cu dantura, cred ca din cauza apei). Cuvantul lor preferat este „bacsis” :) Pentru orice serviciu trebuie sa le dai cateva lire in plus si daca ai ceva de replicat iti vor explica senini ca asa e traditia la ei.

Am vazut foarte putine femei si doar seara, o fi avut vreo legatura cu ramadanul, care era pe sfarsite in acea perioada. Poate si ei le vad rar si doar imbracate in negru din cap pana in picioare (neinspirat outfit la 40 de grade, cred eu), de aceea se arata atat de impresionati la vederea turistelor, cand nu mai pot scoate decat interjectii sau apelative de genul „mmm, shakira”. Cert e ca prietenul meu a trebuit sa raspunda de sute de ori la intrebarea „husband or friend?”, nu-l mai scoteau din „lucky man” si „how many camels?” :) Cireasa de pe prajitura a fost ca, aflati indrum spre casa, cand credea ca s-a terminat saracul, pana si controlorul de la aeroport a reactionat la fel si i-a adresat un ultim „lucky man” :) Probabil asta spun tuturor, nu ma flatez, dar mi-au mai zis multi ca seman cu egiptencele si, din cate am vazut, tind sa le dau dreptate.

Cam astea ar fi cateva randuri care m-am gandit ca merita insirate aici, anuntati-ma daca a citit cineva pana la sfarsit :P

P.S. Imi pare rau ca a durat atat de mult pana sa ajung sa scriu, jobul meu nou si foarte solicitant e de vina, dar intru eu in ritm in timpul apropiat.

Marea deconectare

Pentru toti cei care mi-au scris, mi-au lasat mesaje pe robot sau doar s-au gandit la mine: sunt vie, bine, sanatoasa, intr-un cuvant – intacta, doar putin mai bronzata.

Am ales un hotel care nu avea wifi, ca sa nu cad prada tentatiei. Nu mi-am activat roaming-ul pentru ca n-aveam chef de vorba. Concluzie: pot supravietui cu succes timp de cateva saptamani fara internet si telefon, departe de casa.

O veste la fel de buna este ca, revenind, constat ca nu mi-am sters din creier chiar toate parolele :)

Acum imi testez circuitele si revin mai tarziu cu detalii.

Cave canem

Se tot vorbeste si s-a scris mult despre cainii maidanezi care au impanzit pur si simplu orasul in ultimele luni. Si nu sunt doar multi, ci si agresivi, astfel incat chisinauienii cer sa se faca ceva, deoarece se tem pentru sanatatea lor si a copiilor lor. Deocamdata, „solutia umana” a autoritatilor este de a-i prinde, castra si aduce teferi si (aproape) nevatamati exact in locul de unde i-au luat! De parca, vorba unui prieten, pericolul ar consta in apetitul lor sexual, si nu in faptul ca am putea fi sfasiati oricand de haitele lor organizate.

Dar ce ne facem cu cainii necastrati, nevagabonzi, dar la fel de periculosi? Mai bine zis, cu stapanii lor, mari iubitori de animale, adica cei care iubesc animalele mai mult decat oamenii, altfel nu vad de ce ar tine in casa aceste masini de sfartecat beregate de oameni nevinovati.

O reprezentanta de vaza a acestei tagme este vecina mea, o domnisoara trecuta de prima tinerete, care sta impreuna cu mama sa la parter, prima usa de la intrare. Mereu incruntata, nu saluta pe nimeni, pe mine nu m-a placut niciodata, desi n-am avut onoarea de a schimba vreo vorba. Marea ei pasiune a fost timp de multi ani un ciobanesc german – nu mi-a fost dat sa vad vreodata o fiara mai salbatica decat „cel mai bun prieten” al ei. Toti cei care mi-au calcat pragul in ultimii ani ramaneau inmarmuriti la auzul urletelor pe care le scotea cerberul din spatele usii cu nr. 1. Ori de cate ori il scotea la plimbare, il tinea in lesa, dar fara botnita, iar daca aveam nenorocul sa mi se intersecteze calea cu a lor, cainele se napustea spre mine cu o asemenea furie, incat imi ingheta sangele in vine si ma gandeam cu groaza ce se poate intampla daca intr-un anumit moment nu mai reuseste sa-l retina si scapa animalul. Pe cativa dintre vecini i-a muscat, multa lume din zona s-a plans, dar ea continua sa-l apere cu inversunare si sa il scoata la plimbare de cateva ori pe zi in aceleasi conditii.

Pana intr-o zi cand am vazut-o plangand in hohote si am crezut ca o fi vreo problema cu mama ei, batrana si bolnava. Apoi am aflat ca, de fapt, murise cainele. Nu stiu ce si cum se intamplase, dar eu am simtit o mare usurare. Imi venea sa dau de baut la toti vecinii. De sufletul raposatului, bineinteles :) Puteti sa ziceti ca n-am inima sau ce vreti, dar nu eram singura care se bucura ca si-a dat duhul fiara care ne terorizase atat de mult timp.

Insa iata ca linistea de care ne-am bucurat o perioada mult prea scurta se apropie de sfarsit. Vecina mea nu mai e in doliu, se pare: ieri dimineata am vazut-o „educand” un pui de ciobanesc german. Si stiu ce roade a dat dresura ei prima data…

Nunta si nemaritata

Ce poate fi mai placut auzului decat intrebarea „Tu cand te mariti?” ?

Poate doar aceeasi intrebare auzita de la 200 de persoane in aceeasi zi…

Ei bine, nunta a fost de pomina. Miri frumosi. Mancaruri alese si vin bun, din via noastra :) Muzica absolut superba, niste instrumentisti foarte buni – „Ciocarlia” lor i-a lasat pe nuntasi cu gurile cascate.

Eu, insa, in calitatea mea de sora (mai mare) a miresei, am avut de suportat mai multe inconveniente. Banuiam ca asa se va intampla, dar asteptarile mi-au fost depasite cu mult.

Intai, rudele si prietenii de familie pe care ii salutam aveau grija (cu rare exceptii) sa se intereseze despre starea mea civila. Nu m-ar intreba de sanatate sau altceva, doamne fereste. Asa procedeaza de cativa ani, dar devin tot mai incrancenati parca. Mi-au zis unii mai „diplomati” si: „Vezi, ca timpul trece.”

Apoi, toate urarile si toasturile se incheiau cam in modul urmator: „Ti-a luat-o sora inainte, dar asteptam si nunta ta degraba…” Ce e aici, alergari peste obstacole, curse de cai, de mi-a luat-o inainte si trebuie sa recuperez?

Stiam din timp ca nu voi participa la aruncarea buchetului, fiind sigura de deznodamant, si oricum nu ma inghesui niciodata la prins, mi se pare un obicei cam stupid. Dar am fost fortata, practic, sa ma aliniez cu celelalte domnisoare. Buchetul a ajuns in mainile alteia, evident, iar indemnurile auzite in drum spre locul meu: „Ei, lasa….”, „Data viitoare…” menite sa ma consoleze, de parca as fi trait cine stie ce drama, m-au scos pur si simplu din pepeni.

Asa imi venea sa smulg microfonul din mana prezentatoarei si sa le spun:”Oameni buni! In primul rand, am 26 de ani, nu sunt chiar cu un picior in groapa, nu-mi mai puneti cruce. In al doilea rand, as fi putut fi casatorita de la 18 ani (si as fi avut deja vreo 3 copii, probabil), dar nu sunt, pentru ca asa am ales – acum ma felicit pentru asta – si nu voi fi prea curand din acelasi motiv. Iar in al treilea – sunt un om fericit. De ce insistati sa ma vedeti in randul celor cu pirostriile puse?”

Pentru interactivitate, poate as fi facut si un sondaj, eventual anonim, ca sa aflu cati dintre ei sunt multumiti de alegerea facuta si cat de fericiti ii face casnicia pe acesti ferventi promotori ai mariajului.

Dar n-ar fi suportat. Mai grav, n-ar fi inteles. Iar eu am o singura sora si n-am vrut sa-i stric sarbatoarea, care ar fi trebuit sa fie a ei, fara prea multe devieri in directia surorii ei mai putin conventionale si mai putin maritate.

12 cm

Vecinii mei de jos nu sunt prea happy zilele astea. Eu incerc sa nu exagerez, dar trebuie sa ma obisnuiesc cu pantofii mei noi (pe care ii voi purta duminica), deci mai exersez prin casa :D Port destul de rar tocuri, iar atat de inalte chiar n-am mai purtat de mult. Cred ca v-ar amuza sa vedeti cum trebaluiesc, duc, aduc, aranjez, rearanjez, etc. (mai sunt multe de facut pentru nunta surorii mele) incaltata cu pantofii aceia. Probabil dintr-o parte arata ca un intro interminabil al unui film porno de duzina, fara sa urmeze nici un fel de actiune :P Dar ma consolez cu gandul ca antrenamentele se desfasoara conform programului si nu s-au inregistrat accidente :)

Ar mai fi o problema: cred ca voi fi cam inalta si nu voi avea cu cine sa dansez :) Ramane de vazut.

O prietena mi-a spus ca daca as purta in fiecare zi, n-ar mai fi nevoie sa invat iar. Insa nu e pentru mine, mersi. Strainii care ajung in tara noastra sunt uimiti sa descopere ca ziua in amiaza mare fetele umbla imbracate prin oras in rochii de seara, cu machiaj de seara si, bineinteles, pe tocuri. Unele nici nu-si imagineaza ca ar putea sa iasa din casa fara acest „echipament”. Mai curios e ca si la iesirile foarte casual, la iarba verde, de exemplu, se intampla sa se prezinte astfel, am vazut de prea multe ori. Inteleg ca pe tocuri se simt mai feminine, mai inalte, mai suple, mai sexy… Dar sa te supui unui asemenea supliciu zi de zi, ora de ora, mi se pare pe cat de obositor, pe atat de nesanatos, ca sa nu mai zic de situatiile in care e de-a dreptul ridicol.

Ocazia cu care le voi purta eu fiind cat se poate de nobila, tineti-mi pumnii pentru tocurile care trebuie sa reziste toata noaptea, si eu pe ele :)

Amintire

Am o memorie foarte selectiva. Inca n-am inteles dupa ce principiu selecteaza, ce-i drept :) Dar prima mea amintire ramane a fi cea mai clara dintre toate. Cred ca primul lucru intiparit in memoria oricarui copil este unul care il marcheaza si ca cea mai veche amintire a unui om poate spune multe despre acesta. De aceea uneori ii intreb pe oamenii cu care ajung sa stau la povesti ce isi amintesc ei din trecut, trecutul lor cel mai indepartat.

Aveam trei ani. Iarna. Ma intorsesem cu tatal meu de la gradinita, aveam nasul inghetat si abia ma puteam misca in hainele groase si in paltonasul mai mare decat mine. Nu am stat sa ma dezbrac sau sa ma descalt si am zbughit-o imediat spre camera cea mai mica. Nu stiu daca imi spusese taticul ceva inainte, dar aveam sentimentul ca ceva frumos trebuie sa se intample. Ca de ziua mea, cand asteptam sa primesc cadouri. Imi amintesc pana si mirosul dulceag si caldura din casa. Am intrat si am vazut-o pe mama mea, frumoasa si zambitoare, asezata pe pat. In brate tinea ceva invelit intr-o paturica verde. M-a chemat langa ea, a dat putin paturica la o parte, lasand sa se vada un nasuc mic si doi ochi maari, si mi-a spus: „Aceasta e surioara ta”.

Atat de mult trebuie sa ma fi impresionat scena aceea, incat acum as putea-o reconstitui pana la cele mai mici detalii.

Si scriu despre asta pentru ca sunt trista. Sora mea se marita peste cateva zile. Ma bucur sa o vad fericita si, oricat de greu mi-ar fi sa accept ca my lil’ sis nu mai e atat de little, nu asta e problema. Dar dupa nunta va pleca departe, deci ne vom vedea foarte rar. Si imi va lipsi enorm.