A fost de ajuns sa lipsesc cateva zile, pentru ca atunci cand am revenit la munca sa ma trezesc ca am sef nou. Chiar mai rau – sefa. Bine, la noi in firma te poti considera norocos daca atunci cand revii din concediu esti in acelasi departament, deci se poate si mai grav. Dar, desi m-am intors in forma si cu chef de munca, vestea m-a demoralizat.
Nu e vorba ca as fi inflexibila sau ca nu mi-ar placea schimbarile. Inteleg si ca e un domeniu in care adaptabilitatea si viteza de reactie conteaza. Dar parca sunt prea frecvente schimbarile astea. La inceput le luam drept provocari interesante si ma tineau in priza, acum au devenit o corvoada. Suntem nevoiti sa invatam din mers si abia reusim sa ne intram in mana, ca iar se intoarce tot cu fundul in sus. In cautarea structurii perfecte, nu se pierd doar detalii si finisaje, ci chiar esenta proceselor.![]()
In curand se fac trei ani de cand lucrez aici. Imi place ceea ce fac (cel mai des), imi plac oamenii cu care lucrez, dar jobul meu cel de toate zilele nu mai e la fel. Si mi se pare tot mai adevarata vorba aia: odata la 3 ani femeia trebuie sa schimbe trei lucruri – frizura, barbatul si jobul. A venit randul jobului, se pare :)
Acum ceva timp ne-am amuzat cu colegii modificand imaginea de alaturi si adaptand-o pentru a se potrivi firmei noastre.
S-a dovedit a fi profetica.