Try again later

Mi-a provocat fantezii lansarea serviciilor de internet banking la Victoriabank, unde am eu cont/card. Ma si vedeam “la un click distanta” de platile pe care trebuie sa le fac. Adio, cozi interminabile, adio, pauze de masa ratate, adio, predispozitie la ulcer pe fond nervos! Vin frumos, ca o lady, introduc id, introduc parola, enter si voila: imi pot controla banii cu mana pe mouse :)

Am tot amanat din diverse motive, iar daca ma gandesc mai bine acum, poate ca inconstient incercam sa ma protejez de punerea in practica a acestor fantezii :) Dar, in sfarsit, am ajuns sa depun cererea de acces la sistem, acum o luna.

Intai m-au tot pasat de la unul la altul, pentru ca nu stiau cine se ocupa de cererile astea si toti se fereau de ele ca de ciuma. A fost nevoie sa le bag putin mintile in cap, ca sa imi accepte cererea. La intrebarile pe care le aveam despre serviciu, tipul de la ghiseu a facut ochi mari si mi-a sugerat sa caut pe site-ul lor. Facusem asta inainte, dar am inteles ca habar n-are, deci n-am insistat. M-a intrebat daca pot veni sambata sa ridic datele de logare si cheile TAN, pentru ca vineri seara sa ma sune si sa imi “propuna” sa trec mai bine martea urmatoare.

Cand m-am vazut cu plicurile in mana, eram gata sa zic ca uite, dom’le, se poate, si nici n-a fost (foarte) greu. Dar euforia a durat doar pana am ajuns in fata calculatorului.

Bineinteles, fabulosul lor program merge doar pe IE/Win si nu scria asta nicaieri. Am rezolvat, totusi, si hai sa ma loghez. Incerc o data, de doua, de trei ori. Imi zice ca parola e gresita si gata.

Le mai dau cateva zile, crezand ca inca nu e activat contul. Acelasi rezultat. Sun la ei, le explic care-i problema si ce credeti ca-mi raspunde geniul de la celalalt capat al firului? “Pai trebuie sa fiti atenta si sa introduceti parola corecta.” Gee, thanks. Cum de nu m-am gandit? Parca blonda nu sunt, calculatoare am mai vazut, folosesc zilnic peste 20 de parole fara probleme. M-a “luminat” functionarasul de la banca si acum stiu care era problema: lipsa mea de atentie! Am vazut rosu in fata ochilor, dar m-am abtinut si am cerut sa vorbesc cu altcineva. Al doilea tip mi-a promis ca rezolva in “cel mult 3 zile”. Oook.

Intre timp am aflat ca pentru fiecare plic cu 15 chei TAN noi (o cheie se foloseste pentru o singura tranzactie) trebuie sa ma prezint iar la banca, sa scriu cerere, sa astept aprobarea… Dar acum mai vroiam doar sa intru in sistemul lor atat de greu penetrabil si sa folosesc macar una dintre cheile primite, ca sa stiu ca eforturile mele n-au fost zadarnice.

Peste trei zile, daaa! Merge parola, ‘Bine ati venit!’, let the party begin :) Parca nici nu conta ca totul arata sooo last year pe acolo. Iau prima factura care era la indemana si incerc s-o platesc. Mai pune-ti pofta-n cui – “Server unavailable. Try again later”. Si de fiecare data cand ma loghez primesc acelasi mesaj neprietenos. Halal “prima banca din Moldova”…

Poate ca e mai bine sa tin banii la ciorap deocamdata si sa imi fac platile the old fashioned way. Cat despre internet banking la Victoria, I’ll try again later. In secolul urmator, de exemplu.

Later edit:

Deocamdata pot doar sa-mi vizualizez extrasele de cont in DotBank :) Teoretic, pot fi achitate serviciile “Orange, Moldcell, Unite, Moldtelecom, MaxDSL, Infocom, SUN Communications, Starnet, Infosapr, Union Fenosa Şi alte organizaţii care va oferă serviciile sale”, dar cand incerc sa fac asta, primesc mesajul despre care am scris mai sus (img.1).

La crearea unui nou document de plata imi apare eroarea din img.2. Nu am gasit optiunea de trimitere pe email a istoricului.

DotBank DotBank2

~ de decolteu pe 8 februarie 2008.

13 Răspunsuri to “Try again later”

  1. hazliu, sigur.

    remarca: nu-i credit card, este un debit card, apropo ;)

  2. la cat de (ne)bune par servicile lor, intr-adevar mai bine iti ti banii la ciorap,nu m-as baza ca sistemu lor de autebtificare e atat de sigur

  3. Welcome to the club :(
    Daca mai vrei horror stories despre dotBank si “Prima banca din Moldova” citeste aici http://forum.md/Discuss.aspx?id=932513

  4. Cel mai zmeuriu e la Banca de Economii; in interfata bancomatului apesi pe butonul respectiv, si name/pass se print’uiesc pe foaie. Dupa asta poti face totul online, fara ca sa discuti cu ei personal. Sistemul merge in orice browser.

    La Fincombank e un pic mai complicat (am avut o mica aventura cu cererile si oamenii de acolo), dar in final sistemul lucreaza.

    Poti sa-mi spui despre Victoriabank, serviciile caror companii pot fi achitate online? Si daca exista posibilitatea de a primi un report via email despre toate tranzactiile efectuate?

  5. Eu cand am incercat sa ma inscriu la dotBank, am fost pasat 2 zile, dupa care mi s-a spus direct “da voua pentru ce va trebuie?”
    Banca de 2 bani…

  6. E foarte lenta evolutia lucrurilor de “online bank-ing” la noi.
    Despre MAIB nici nu vreau sa vb, la ei nici acum nu pot verifica contul cardului online :( . Imi trimit raportul lunar!!! Cui ii trebuie? Mie imi trebuie sa vad acum cit am pe cont. Nu sa merg la cine stie ce bancomat sa verific cit am in cont… Total aiurea!!!

  7. lumea civilizata are un device care genereaza one time password :)

    observ o oarecare enervare, si lipsa de rabdare, un pesimism general, negativism … in toate posturile

  8. SL: propui sa sarbatorim in cinstea prostiei? :-)

  9. Nu am inteles foarte bine daca esti din Md sau din Ro. In Ro exista ING cu al lor Home Banking care merge excelent. Ti-l recomand cu caldura :)

  10. Multumesc, dar sunt in Chisinau, nu prea ma ajuta ING :)

  11. mda.. pe linga un cardop idiot care iti calculeaza fiecare transfer din exterior de 2 ori, dotBank-ul este doar pentru conturi in lei si chiar merge doar din Pasti in Pasti.
    Plus, toata afacerea cu scrierea de cerere si obtinerea ID-ului din n-shpe cifre arata cit de bine s-a dezvoltat banca si la ce nivel de IT&C se afla..

    prin urmare:
    1. adaugind multe alte idiotenii de la victoriabank, nu va deschideti cont acolo
    2. daca totusi aveti cont si e in valuta straina, nu va obositi cu dotBank — e valabil doar pentru conturi in lei si nimeni nu stie cind va fi pentru valuta straina si nimeni nu te avertizeaza cind scrii cerere :-)

  12. Să vă zic și eu o poveste despre Victoriabank, poate chiar două.

    Prima este cum mi-au deshis ei cont. Aveam nevoie de un cont și de un card pentru a putea argumenta la amasadă că, uite, există și pot apela la surse în caz de CePă. Mă duc la ei, și dau peste o tipa foooarte drăguță, numai că proaspăt-proaspăt ieșită din băncile universității. Scriu cerere ptru deshiderea contului și eliberarea cardului, tot frumos și bine.
    Vin pesre 3 zile așa cum îmi zice ea (asta ca să nu plătesc în plus ptru urgentarea procesului, deși, țin neapărat să menționez, peste hotare procesul nu durează o săptămână – o săptămână durează până îți vine cardul. Durează mai puțin, și dacă ești student nu plătești nimic, și pachetul cu servicii internet-related, TAN-uri, chestii – toate-s făcute să te bucuri de ele, da nu să-ți facă peri suri în plus).
    Deci, mă duc eu în câteva zile deam să depun deam banii în contul creat.
    Iar nimeresc la fetița ceea. Îi zic ”așa și-așa”, hai să depune bani. Îmi dă o hârtie, mă duc la casă. Dau EURO (e tare important aspectul acesta). Mulțișori.
    După câteva ore controlez. În Cont – NIMIC.
    Revin la bancă. Ambasada arde. Fetița controlează. Se face albă, pe urmă verde, pe urmă iar albă. Până la urmă găsim problema. În loc să scrie numărul contului în Euro pe hârtia cu care m-a trimis la casă, ea a scris numărul contului în lei (cont pe care-l aveam de mai demult). Deși, și-un copil de 10 ani ar fi simțit diferența în numărul de cifre (acelea în lei sunt mai scurte).
    Cu alte cuvinte, EURO ai mei au aterizat pe contul în lei, transformându-se automat la cursul BNM din ziua aceea.

    ”Bun, băieți și fete (că au sărit și colegi de-i ei la descurcarea nodului), eu am cerut una, voi ați făcut altceva, mai departe cum știți, îmi trebuie EURO pe contul în EURO.”
    Că ”ea nu lucrează demult, nu are experiență, târâ-pârâ”.
    WTF.
    Ei, până la urmă m-am ales cu o pierdere de doar 4 EURO din cauza cursului. Scandal aș fi făcut, dar n-aveam timp, că, de, ambasada.

    Acum. De unde până unde, de data asta, recunosc, vina este, în mare parte, a mea, am uitat parola la nenoricitul de card și am reușit între timp și să-l blochez. Pe acest blog am ajuns căutând soluții pe diferite site-uri, pentru că site-ul Victoriabank la capitotul ”FA (four) Q” nu are nici măcar o iotă pomenită despre cazuri ca ale mele (deși îs sigură că-s mult mai multe decât cei care întreabă se întreabă: ”ce fel de cont trebuie să-mi deschid pentru a primi un transfer în GBP (pounds) din Marea Britanie şi cât m-ar costa deschiderea acestuia?”

    Problema nu este atât în faptul că mi-am uitat parola, da că pe site-ul lor este tot felul de informație, mai puțin în ceea ce privește soluționarea problemei mele.

    Cheers

  13. Ah, da, încă ceva.

    Spam-ul lor mă scoate din minți, în primul rând pentru că este trimis în stânga și în dreapta, fără a ține cont din care grup-țintă fac parte cei care citesc așa publicitate înfricoșătoare:

    ”Stimata Doamna
    Va ingrozeste gandul la pensionare? Bla Bla Bla”

    Mă îngrozește altceva. Mă îngrozește că tre să le sun din Germania și că pentru incompeteța celor care răspund la telefon plătesc o groază de bani.

    Până una alta, mă gândesc și eu să caut un ciorap (în care să pot pune banii)

Lasă un Răspuns